Ministrul Alexandru Jizdan a oferit PRIMELE grade de „Comisar-șef
7 Iunie 2017 10:30
Ieri, 6 iunie 2017, în incinta Ministerului Afacerilor Interne, a fost organizată în premieră, ceremonia de acordare a gradelor speciale pentru trei angajați ai Ministerului. La eveniment au fost prezenți, conducerea MAI, șefii subdiviziunilor, familiile ofițerilor avansați și veterani, comunică Democracy.MD.

Astfel, prin ordinul ministrului Afacerilor Interne, au fost avansați în gradul special de Comisari- șefi,  angajații din trei subdiviziuni MAI și anume: șeful Departamentului Poliției de Frontieră, Fredolin Lecari,  șeful Direcției Nr 1 a INI, Igor Zglavuța și șeful Direcției continuitate, securitate și protecția informației din cadrul STI, Nicanor Trocin.

În cadrul ceremoniei, ministrul de Interne, Alexandru Jizdan, a menționat despre aportul și rezultatele conducătorilor avansați în grad,  dar și despre rolul celor care stau în spatele succeselor acestora, membrii familiilor.

„Sper că această modalitate de oferire a gradelor speciale, să devină o tradiție pentru Ministerul Afacerilor Interne, iar această realizare a angajaților noștri să fie un motiv de mândrie atât pentru membrii familiei, cât și pentru colegi. Este un grad binemeritat de Dumneavoastră și sunt sigur că nu este ultima treaptă în cariera profesională”, a spus în discursul său, ministrul Alexandru Jizdan.

Evenimentul a fost organizat în premieră la inițiativa ministrului Afacerilor Interne și va deveni o tradiție pentru sistem. Totodată, menționăm că la ceremonie reprezentanții Gărzii de Onoare au purtat pentru prima dată uniformele noi.

Comentarii: 0  
 
TAGURI