„Vedeți că Dodon și toți ceilalți care consideră că noi vorbim limba moldovenească, uită să spună că și Eminescu, și Creangă, și Negruzzi, și Stamati și toți ceilalți pe care copiii i-au studiat în școală, în perioada sovietică, au fost scriitori care au declarat că sunt români. Și Eminescu, la fel, este român. Și de aceea, Dodon vine pe ascuns, pentru că știe că umblă cu minciuna în buzunar. Nu poți să spui că vorbim limba moldovenească, atunci când Mihai Eminescu a spus că „suntem români și punctum”, a mai adăugat Ghimpu.
„Ne aflăm în anul Unirii, anul centenarului și noi vom face tot ceea ce ne stă în puteri ca să promovăm această idee, lansată încă de Mihai Viteazul, realizată de Alexandru Ioan Cuza, ca să nu mai trăim separați, mai ales noi cei care am fost rupți, în mizerie și sărăcie. E o muncă grea și anevoioasă. Multă lume n-o înțelege, dar această se va realiza într-o zi”, s-a arătat convins liderul PL.