Deocamdată, medicii au descoperit o problemă de sănătate minoră la urechile copilului și îl țin sub observație pentru a se asigura că nu apar și alte complicații. Bebelușii care cântăresc la naștere mai mult de 4 kilograme au riscuri crescute de distocie la umăr, clavicule sau brațe rupte, cauzate de faptul că bebelușul este prea mare pentru a fi născut natural și rămâne adeseori blocat în corpul mamei. În plus, ei au riscuri crescute de a avea glicemie mare, precum și malformații sau probleme de inimă.
Părinții, ale căror nume nu au fost făcute publice, au refuzat să acorde interviuri presei, așa că nu se știe ce nume au ales să îi dea fetiței lor.