Incendiu produs la mănăstirea „Adormirii Maicii Domnului”, satul Japca
11 Decembrie 2018 16:00
În seara zilei de ieri, angajații Inspectoratului General pentru Situații de Urgență au fost alertați să intervină la lichidarea unui incendiu produs la mănăstirea „Adormirii Maicii Domnului”, satul Japca, a raionului Florești. Apelul la serviciul 112 a fost înregistrat la ora 17:45. La fața locului au fost îndreptate trei autospeciale de intervenție, transmite democracy.md.

Ajunși salvatorii au stabilit că o construcție auxiliară cu suprafața de 350 m2 destinată pentru chilii a fost cuprinsă de flăcări, iar în interiorul încăperii se aflau slujitorii bisericești. În cel mai scurt timp pompierii au evacuat din încăpere 9 persoane dintre care două cu dizabilități locomotorii.

Focarul a fost lichidat către orele 20:44 minute. În urma incendiului nimeni nu a avut de suferit. Focul a distrus tavanul și bunurile materiale dintr-o odaie cu suprafața de 9 m2, dar și a afectat 2 chilii vecine.

Potrivit IGSU, incendiul ar fi izbucnit din cauza nerespectării regulilor antiincendiare la exploatarea sobei. Cauza, circumstanțele și prejudiciul material urmează a fi stabilite ulterior.

Pentru a evita cazurile tragice se recomandă verificarea sobelor, dar și a canalelor de evacuare a fumului. Potrivit datelor IGSU, pe parcursul anului 2018 în Republica Moldova s-au produs 1547 incendii în urma cărora și-au pierdut viața 103 persoane.

Comentarii: 0  
 
TAGURI