FOTO // O nouă greşeală de editare din penultimul episod al Game of Thrones face furori pe internet. Să fie intenționată?
14 Mai 2019 15:15
O nouă greşeală de editare din sezonul 8 al Game of Thrones (GoT) face furori pe internet. Mâna dreaptă a personajului Jamie Lannister, pierdută în sezonul 3, a reapărut în penultimul episod din serial, scrie Mediafax.

Mâna personajul Jamie Lannister, interpretat de Nikolaj Coster-Waldau, a fost tăiată în episodul 3 din sezonul 3, în timp ce acestea era ţinut prizonier. În penultimul episod al iubitului serial, el şi-a recuperat-o accidental, în urma unei erori de editare. În locul mâinii reale trebuia să apară o proteză de fier.

Eroarea de editare, a doua din ultimul sezon, a fost descoperită de ochii ageri ai fanilor. Aceasta a fost văzută în scena în care Jamie şi Cercei Lannister se reîntâlnesc, după mai mult timp în care au stat departe unul de celălalt.

Fanii s-au arătat amuzaţi de noua eroare, lansând glume la adresa celor care se ocupă de editarea cunoscutei producţii televizate.

În episodul 3 al ultimul sezon, în timpul unei scene în care se celebra victoria asupra ”Regelui Nopţii”, un pahar de cafea de la o cunoscută companie a fost lăsat, accidental, în faţa camerelor. Greşeala a fost recunoscută, atunci, în mod ironic, de producătorii GoT.

Comentarii: 0  
 
TAGURI