Moldoveanca Anna Odobescu va urca astăzi pe scena de la Eurovision
16 Mai 2019 16:15
Reprezentanții a 18 țări urcă astăzi pe scena de la Tel Aviv în cea de-a doua semifinală a ediției din acest an a concursului muzical Eurovision. Printre ei, și interpreta noastră, Anna Odobescu, care va încerca să îi convingă pe jurații și publicul din celelalte țări că merită să ajungă în finala de sâmbătă. Moldoveanca va urca a treia pe scenă și va interpreta piesa ”Stay”, scrie Democracy.MD.

 

Piesa Annei Odobescu a primit recenzii bune din partea internauților. Fani Eurovision au transmis mesaje de susținere pentru interpreta noastră sub videoclipul postat pe pagina de YouTube a concursului muzical. Aceștia au remarcat vocea puternică a artistei și au declarat cântecul „Stay” drept una dintre cele mai bune balade romantice de la ediția din acest an. Reprezentanta Moldovei va avea însă parte de o concurență acerbă în cea de-a doua semifinală de la Tel Aviv. Pe scenă vor mai ieși 17 concurenți.

La sfârșitul serii, zece interpreți vor accede în finală, unde îi așteaptă reprezentanții Australiei, Greciei, Islandei și ai altor șapte țări care au fost preferații publicului în prima semifinală din 16 mai. Totodată, în finală au acces automat interpreții trimiși de țara gazdă, Israel, și ai țărilor fondatoare ale concursului: Marea Britanie, Germania, Italia, Spania și Franța.

 

Comentarii: 0  
 
TAGURI