FOTO // „I love Chișinău” - panou în scuarul Teatrului de Operă și Balet
13 Septembrie 2019 15:15
Candidatul Partidului Socialiștilor Ion Ceban a postat pe rețelele sociale o fotografie cu panoul instalat recent în scuarul Teatrului de Operă și Balet „Maria Bieșu”, cu inscripția „I love Chișinău”. Pe fundal a fost surprinsă și clădirea Președinției care este condusă de socialistul Igor Dodon.

Decizia de a instala panoul „I love Chișinău” a fost luată de Consiliul Municipal Chișinău mai demult, dar a fost amenajat în scuarul teatrului abia acum. Șeful Secției amenajare și salubrizare din cadrul Direcției locativ-comunale a Primăriei Chișinău, Vasile Efros, a declarat pentru TV8 că s-au cheltuit aproximativ 88 de mii de lei pentru construcția și instalarea panoului.

Întrebat de ce au întârziat cu amenajarea, funcționarul a spus că CMC nu a alocat inițial bani pentru acest proiect și abia acum au fost identificate resursele financiare necesare.

„S-au înregistrat economii pentru primele opt luni ale anului și panoul s-a făcut din aceste economii”, a precizat Efros.

 

Comentarii: 0  
 
TAGURI