Atac cu cuţitul în sediul Poliţiei din Paris: Cel puţin patru oameni ai legii au murit
3 Octombrie 2019 17:15
Patru poliţişti au fost ucişi într-o agresiune cu arma albă comisă joi în interiorul Prefecturii de Poliţie din Paris de către un angajat care a fost după aceea ucis prin împuşcare de forţele de ordine, din motive încă nedeterminate, relatează AFP.

Agresiunea a avut loc joi după-amiaza în interiorul acestui loc emblematic, situat în centrul istoric al capitalei franceze, în care se află sediile marilor direcţii ale poliţiei pariziene, cu excepţia Poliţiei Judiciare.

Atacatorul - împuşcat în curtea prefecturii - lucra la Direcţia de Informaţii a Prefecturii de Poliţie (DRPP), au declarat surse concordante. Anchetatorii explorează pista unui conflict personal, potrivit acestor surse.

Comentarii: 0  
 
TAGURI