ANSA dă asigurări că peştele infestat nu prezintă pericol dacă este prelucrat corespunzător
24 Octombrie 2019 14:15
Peştele infestat nu prezintă pericol pentru sănătatea umană dacă este prelucrat corespunzător, respectiv îngheţat mai mult de 24 de ore la temperatura de -18 grade sau prelucrat termic, cel puţin un minut, la +60 de grade. Totuşi, este inadmisibil ca peştele infestat, indiferent de gradul de infestare, să fie distribuit în instituţiile şcolare, preşcolare dar şi alte instituţii sociale. Opinii în acest sens au fost expuse în cadrul unei şedinţe organizate de Agenţia Naţională pentru Siguranţa Alimentelor.

Elena Malai, director adjunct ANSA, a declarat că, în urma controalelor făcute de către inspectori la instituţiile sociale, inclusiv şcolare, s-au depistat mai multe nereguli. Printre aceste este faptul că produsele se livrează şi se recepţionează în lipsa actelor de provenienţă. Unele produse nu au eticheta corectă, iar peştele congelat are indicii organoleptici modificaţi când este dezgheţat. Au depistate peste 250 kg de peşte infestat, peste 100 de produse alimentare neconforme, dar şi ouă alterate. Potrivit directorului adjunct ANSA, cel mai afectat peşte este Merluciul, Heringul şi Macroul. Cel frecvent vine din Spania, Norvegia şi Irlanda.

Specialiştii mai spun că importatorii trebuie să se asigure că peştele vine de la unităţi autorizate. De asemenea, să asigure trasabilitatea peştelui, iar cumpărătorii trebuie informaţi dacă peştele are paraziţi. În cazul în care peştele are paraziţi, poate fi comercializat în limita unor condiţii. Acesta trebuie prelucrat, curăţat, aşa ca să fie eliminaţi paraziţii.

Un reprezentant al importatorilor de peşte consideră că prin mediatizarea subiectului în spaţiul public se încearcă a monopoliza piaţa peştelui. El spune că preţurile pentru devamare la importul produsului sunt mari, iar ca urmare întreprinderile întră în incapacitate de plată. Totodată, potrivit agentului economic, în nicio instituţie a statului nu se respectă manipularea corectă a peştelui dacă acesta este lăsat să se altereze, iar ca urmare se dă vina pe agentul economic care a livrat produsul. Reprezentantul importatorilor mai spune că în alte ţări peştele cu paraziţi este certificat şi comercializat, doar că nu e clar dacă aceste certificate sunt recunoscute şi în Moldova.

În urma discuţiilor, Reprezentanţii ANSA aşteaptă de la Ministerul Agriculturii, Dezvoltării Regionale şi Mediului „normative de calitate a peştelui”. De asemenea, ANSA menţionează că va revizui metoda de prelevare a probelor peştelui şi a recomandat producătorilor şi importatorilor să informeze consumatorii despre existenţa paraziţilor în produs.

Comentarii: 0  
 
TAGURI