Primele 50 mii de doze de vaccin antigripal au ajuns în Moldova
8 Noiembrie 2019 11:15
Primul lot de 50.000 de doze de vaccin antigripal „Vaxigrip Tetra” a fost recepționat la Depozitul Național de vaccinuri al Agenţiei Naționale pentru Sănătate Publică (ANSP). Lotul a fost procurat din sursele Companiei Naţionale de Asigurări în Medicină.

Astăzi, 8 noiembrie vaccinul va fi livrat instituțiilor medicale din Chișinău și teritoriilor aferente. În următoarele zile, vaccinul antigripal va fi transportat în toate unitățile administrativ-teritoriale.

Conform sursei citate, acest lot va fi utilizat preponderent pentru vaccinarea femeilor gravide şi a copiilor. Celelalte categorii de risc vor fi acoperite din următoarele 150 de mii de doze care vor fi livrate în decursul lunii curente.

Comentarii: 0  
 
TAGURI