Deputații din Parlament au votat un proiect de lege cu privire la siguranța alimentelor
27 Februarie 2020 15:35
Deputații din Parlament au votat, astăzi, în ansamblu, inițiativa legislativă a deputatul PSRM, Radu Mudreac, cu privire la siguranța alimentelor, transmite democracy.md.

Potrivit unor modificări operate la Legea privind siguranța alimentelor, a fost micșorat termenul de valabilitate la import a produselor alimentare a căror termen de valabilitate stabilit de producător este mai mic de 30 de zile.

Mudreac a declarat că astfel se va interzice importul produselor alimentare cu termenul de valabilitate de până la 90 de zile în cazul în care a rămas mai puțin de 1/3 din termenul de valabilitate. 

Potrivit deputatului, piața internă a Republicii Moldova va putea fi asigurată cu un spectru larg de produse alimentare și consumatorii vor putea face alegerea din sortimentul mult mai vast.

„Beneficiar al acestor modificări vor fi consumatorii din Moldova”, a declarat Mudreac.

Comentarii: 0  
 
TAGURI