Se vor ieftini carburanții și lumina? Răspunsul președintelui Igor Dodon
1 Aprilie 2020 07:00
Președintele țării, Igor Dodon, se arată convins că în următoarea perioadă cetățenii se vor bucura de ieftinirea carburanților. Despre aceasta șeful statului a anunțat la PRIME.

„Prețul la carburanți depinde de prețul la petrol și cursul valutar. A scăzut prețul petrolului pe piața internațională, acum sunt 14 zile din momentul când ajunge și în Moldova”, a explicat președintele.

Totodată, șeful statului a menționat că deși a fost înregistrată o depreciere a leului moldovenesc, „moneda noastră națională s-a depreciat mai puțin, decât monedele din regiune. Nu sunt motive de panică în ceea ce ține de piața valutară”, a spus Igor Dodon. 

Președintele a amintit că de mâine, Moldova va procura energia electrică doar de la Cuciurgan, la un preț de 49,5 dolari pentru un MWH, sau cu 9% mai puțin decât până în prezent.

„Vedem dacă sunt motive de a reduce prețul pe intern, dar eu voi cere acest lucru”, a spus președintele țării.

Precizăm că la 1 aprilie se încheie contractul de procurare a energiei electrice, care a fost semnat anul trecut. Până în prezent, țara noastră procura 85% de la Cuciurgan la un preț de 52 dolari pentru un MWH, și 15% din Ucraina, la un preț de 64 dolari pentru un MWH. În urma unei decizii a Comisiei pentru Situații Excepționale, energia va fi procurată doar de la Cuciurgan.

Comentarii: 0  
 
TAGURI