Premierul a spus că persoanele cu forme ușoare de COVID-19 ar putea fi tratate la domiciliu
6 Aprilie 2020 10:05
Pacienții cu forme ușoare de COVID-19 ar putea fi tratați la domiciliu, pentru a scădea presiunea asupra medicilor din spitale. Declarația a fost făcută astăzi, de premierul Ion Chicu, după ședința comună de la președinție, cu participarea șefului statului Igor Dodon şi a președintelui Parlamentului, Zinaida Greceanîi.

“S-ar putea să trecem la experiența altor state din lume, în care pacienții cu forme ușoare de COVID-19 să fie tratați acasă. Cunoașteți că în Europa formele ușoare nu se tratează în spital”, a declarant Ion Chicu.

Premierul a precizat că excepție vor face persoanele cu boli cronice: “chiar dacă acestea vor avea o formă ușoară a COVID-19, vor fi internate. La fel se va întâmpla și în cazul celor, care nu au acasă condiții de autoizolare”.

Comentarii: 0  
 
TAGURI