Potrivit planului, în a doua etapă urmează să fie achiziționate 150 de autobuze, 70 de troleibuze și 20 de troleibuze articulate. CMC a susținut și inițiativa Primăriei de creare a rețelei de benzi dedicate pentru transport public.
Primarul Capitalei, Ion Ceban, a mulțumit tuturor consilierilor pentru votul acordat și cetățenilor pentru încrederea pe care o au în municipalitate.
”Este o reușită pentru oameni, pentru Chișinău, pentru toți. Așa trebuie să continue pe toate proiectele. Chișinăul poate și trebuie să arate altfel, fără politică dar cu implementarea de politici”, a declarat primarul Capitalei, Ion Ceban.