Veteranii îndeamnă forțele ostile de a se abține de la acțiuni și provocări violente, care pot cauza dezordine în masă și divizarea cetățenilor în tabere opuse
29 Octombrie 2020 13:35
Mai multe asociații ale veteranilor din Moldova sesizează o serie de îndemnuri provocatoare pe rețelele de socializare și cheamă cetățenii să le ignore și să evite acțiuni și provocări violente în ziua alegerilor prezidențiale.

”În spațiul mediatic și în special pe rețelele de socializare sunt lansate îndemnuri iresponsabile cu conținut provocator din partea unor participanți la războiul de pe Nistru din 1992, chiar și din partea unor pseudo-veterani de război, de a bloca căile de acces, în special cu raioanele din stânga Nistrului pentru a nu permite cetățenilor Republicii Moldova să-și exprime dreptul la Vot și la libera circulație de pe ambele maluri ale râului Nistru, drepturi consfințite de Constituție și care urmează a fi respectate. Astfel de acțiuni au menirea să destabilizeze situația, să împiedice buna desfășurare a alegerilor și urmăresc scopul de a dezbina societatea, de a incita la discriminare și violență publică, fapte ce pot duce la săvârșirea unor infracțiuni și încălcare a ordinii publice”, se spune într-o declarație publică a asociațiilor de veterani.

În aceeași declarație, veteranii îndeamnă forțele ostile de a se abține de la acțiuni și provocări violente, care pot cauza dezordine în masă și divizarea cetățenilor în tabere opuse.

“Solicităm respectarea ordinii publice în baza recomandărilor și cerințelor stabilite de instituțiile statului responsabile de organizarea scrutinului electoral”, mai spun veteranii.

De asemenea, organizațiile de veteran declară că susțin eforturile autorităților Republicii Moldova de a asigura un scrutin electoral în condiții egale pentru toți cetățenii noștri, cinstit și democratic conform standardelor internaționale.

“Vom depune tot efortul ca să ajutăm organele de drept, din care am făcut parte în anii de tinerețe și acum le reprezentăm prin intermediul asociațiilor veteranilor de război, în procesul de monitorizare și ne-admitere a compromiterii și fraudării alegerilor prin cumpărarea alegătorilor, transportarea ilegală a acestora spre secțiile de votare și alte nereguli”, se mai conține în declarația citată.

Declarația este contrasemnată de ”Uniunea Ofiţerilor din Republica Moldova, ”Uniunea Veteranilor de Război din Afganistan din RM”, ”Asociația Veteranilor și Pensionarilor Ministerului Afacerilor Interne din RM”, ”Uniunea Națională a Veteranilor Războiului pentru Independența Republicii   Moldova”, Uniunea Veteranilor ”Sfîntul Gheorghe Biruitorul”, ”Federația veteranilor și rezerviștilor structurilor de forță ale RM” și ”Asociația Veteranilor Războaielor și Conflictelor Armate Locale din RM.

Comentarii: 0  
 
TAGURI