JURNAL TV a intrat în posesia documentelor, care demonstrează că Aliona Miron face parte din lista de judecători cu reputație proastă
9 Septembrie 2021 15:00
Magistratul Aliona Miron, care a fost numită azi, de către deputații PAS, judecător la Curtea Supremă de Justiție, ar fi comis ilegalități pentru care nu a fost pedepsită. Despre aceasta jurnaliștii de la Jurnal TV au scris încă în martie 2021.

"Magistrați cu reputația pătată se vor în fotolii de judecători la Curtea Supremă de Justiție. Într-un mesaj pe facebook, consilierul președintelui pe domeniul justiției, Olesea Stamate acuză un grup de magistrați de trafic de influență, luare de mită sau de faptul că ar face parte din grupări criminale organizate, făcând referire la informațiile operative transmise de SIS și CNA. Jurnal TV a intrat în posesia unuia dintre aceste documente, care ar demonstra că judecătorii Anatolie Minciună, Nicolae Șova, Oxana Robu și Aliona Miron ar fi comis ilegalități pentru care nu au fost pedepsiți, iar acum vor să fie promovați în funcții. La rândul lor, magistrații au negat toate acuzațiile", se arată în reportajul Jurnal TV.

Potrivit sursei, Aliona Miron este cunoscută pentru faptul că a solicitat un apartament la preț redus pentru judecători deși deține mai multor bunuri imobile, fapt ce a constituit subiect de investigație jurnalistică, de impact pentru imaginea sistemului judecătoresc din Republica Moldova.

Presa mai scrie că Aliona Miron a făcut parte din TOP-10 a magistraților cu cele mai multe proceduri disciplinare în anul 2016. Curios este și faptul că aceasta este fina de cununie a soților-judecători Guzun Maria și Guzun Ion, ultimul fiind unchiul lui Andrei Spînu, deputat PAS și ministrul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale.

Comentarii: 0  
 
TAGURI