Condamnat pentru că şi-a bătut joc de copiii săi vitregi
13 Iulie 2015 11:08
Un bărbat din raionul Briceni a fost condamnat la 5 ani de închisoare pentru violenţă în familie, comisă asupra celor patru copii minori ai concubinei sale.

Potrivit procurorilor raionului Briceni, cazul a avut loc în luna februarie a anului trecut, în satul Berlinţi. Pentru a o pedepsii pe una dintre fiicele sale vitregi, în vîrstă de 8 ani, pentru că aceasta ar fi comunicat la şcoală că ultimul o bate, inculpatul i-a tras minorei limba cu un cleşte şi cu ajutorul unui foarfece i-a decupat o porţiune de ţesut.

Procurorii au mai stabilit că, începînd cu anul 2013, de cînd inculpatul a început să concubineze cu mama copiilor, acesta sistematic maltrata minorii, prin aplicarea loviturilor cu diverse obiecte, îi impunea să mănînce hrană alterată. Mai mult decît atît, pentru că minorii şi-au desenat pe mîini desene, inculpatul le-a tăiat antebraţul mîinilor şi i-a impus să bea sîngele de la plagă.

Deşi cunoştea despre chinurile copiilor, mama acestora nu a făcut nimic pentru a-i proteja. Totul a ieşit la iveală după ce unul dintre micuţi i-a povestit profesoarei despre ce se întîmplă, care, la rîndul ei i-a alertat pe oamenii legii.

După cele întîmplate, mama copiilor a fost decăzută din drepturile părinteşti, în prezent, aceasta concubinînd cu un alt bărbat.

Actualmente, victimele locuiesc cu bunelul lor, într-un alt raion, autorităţile instituind tutelă asupra copiilor pe numele acestuia.

Sentinţa este cu drept de atac în modul stabilit de lege.

 

Comentarii: 0  
 
TAGURI