Asistentă medicală, învinuită pentru decesul unui copil, dar lăsată să muncească în continuare
12 Octombrie 2015 13:31
O asistentă medicală a fost învinuită de încălcare din neglijenţă a regulilor şi metodelor de acordare a asistenţei medicale, care a cauzat decesul unui copil.

Astfel, Procuratura raionului Ştefan Vodă a stabilit că în dimineaţa zilei de 31 ianuarie 2014, o localnică a telefonat la oficiul medicului de familie din satul Răscăieţi, comunicîndu-i asistentei medicale pediatrie că fiica sa minoră are febră. Contrar prevederilor legale, asistenta medicală nu a înregistrat solicitarea în registru, deplasîndu-se la chemare abia peste 4 ore, atunci cînd starea sănătăţii fetiţei se agravase. În seara aceleiaşi zile, femeia a telefonat din nou asistenta medicală pentru ajutor, care deplasîndu-se repetat la domiciliul acesteia i-a injectat copilului soluţie de 0.7 „Dexamitazon", iar, peste cîteva minute, fetiţa, de doar 2 luni, a decedat.

Raportul de expertiză medico-legală, dispusă de procurori pe acest caz a arătat că, moartea fetiţei a survenit în urma insuficienţei respiratorii. Asistenţa medicală acordată copilului a fost tardivă (peste 4 ore după prima solicitare a părinţilor).

Conform documentaţiei medicale prezentate, asistenta medicală a evaluat insuficient starea generală a copilului, nu a anunţat medicul de familie despre datele vizitei la domiciliu a pacientului - vizita medicului de familie la domiciliu fiind obligatorie în astfel de cazuri. Între deficienţele în acordarea asistenţei medicale şi survenirea decesului se constatată legătură de cauzalitate.

Recent, pentru cele incriminate de procurori instanţa a condamnat-o pe asistenta medicală la 6 luni închisoare cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei pe un termen de probă de 1 an, fără privarea de dreptul de a activa în domeniul medicinii.

Procuratura anunţă că va contesta sentinţa Judecătoriei Ştefan Vodă sub aspectul aplicării în privinţa inculpatei inclusiv şi a pedesei complementare - privarea de dreptul de a practica medicina.

Comentarii: 0  
 
TAGURI