O tânără cu 5 copii minori, condamnată la închisoare într-un caz de autoapărare
21 Ianuarie 2016 17:02
Victoria Pruteanu, mamă a cinci copii  minori va petrece următorii trei ani și opt luni în închisoare, pentru că și-a înjunghiat mortal soțul, în încercarea de a se apăra de abuzurile acestuia. Sentința a fost emisă astăzi de către Judecătoria Strășeni, informează Promolex.md.

Instanța nu a ținut cont de faptul că Victoria Pruteanu a fost supusă actelor de violență în familie din partea soțului său, pe parcursul anilor de căsnicie. Deși a cerut, de nenumărate ori, ajutorul autorităților, Victoria nu a fost protejată de soțul său violent.

Astfel, în august 2014, a fost emisă o ordonanță de protecție, cu toate acestea victima a rămas în pericol. Agresorul a încălcat ordonanța, în repetate rânduri, iar autoritățile au eșuat în a-i oferi o protecție reală.

Autoritățile au constatat că au fost comise acte de violenţă asupra acesteia și a copiilor, însă poliția a aplicat sancţiuni nesemnificative abuzatorului, care nu au avut nici un efect asupra comportamentului său. Iar în seara zilei de 14 decembrie 2014, fiind din nou atacată de soțul agresiv, Victoria s-a apărat.

Mai mult, avocații Promo-LEX vor contesta decizia în instanța superioară.

“Dacă autoritățile interveneau prompt și implementau legislația din domeniul prevenirii și combaterii violenței în familie, agresorul urma să fie tras la răspundere penală pentru acțiunile sale violente, nicidecum la răspundere contravențională. Dacă Victoria ar fi fost apărată de soțul său violent, cazul nu ar fi avut acest sfârșit tragic”,  a subliniat Lilia Potîng, jurist Promo-LEX.

Comentarii: 0  
 
TAGURI