Reuniune de urgență a Consiliului de Securitate ONU, după ce Coreea de Nord a lansat o rachetă
7 Februarie 2016 13:32
Consiliul de Securitate al ONU se va reuni de urgență, duminică, la New York, în urma lansării unei rachete nord-coreene, au anunțat diplomați, scrie Agerpres citat de Democracy.MD. 

Reuniunea, sub formă de consultări cu ușile închise, a fost cerută de Statele Unite și Japonia, membri ai Consiliului, și Coreea de Sud, notează AFP.

Într-o scrisoare comună către președinția venezueleană a Consiliului cerând această reuniune, Washingtonul și Tokyo subliniază că „lansarea astăzi a unui pretins satelit de către Coreea de Nord este o violare a rezoluțiilor pertinente ale ONU" ce interzic Phenianului orice activitate balistică sau nucleară.

Coreea de Nord a lansat o rachetă cu rază lungă de acțiune duminică dimineață, în ciuda avertismentelor Statelor Unite și Coreii de Sud, a anunțat Ministerul sud-coreean al Apărării.

O prezentatoare a televiziunii oficiale a anunțat că acest tir, ordonat personal de liderul nord-coreean Kim Jong-Un, a permis „plasarea cu succes a satelitului nostru de observare a Pământului Kwangmyong 4... pe orbită".

Acest tir a fost efectuat în timp ce comunitatea internațională încă încearcă să ajungă la un consens cu privire la modul de a răspunde la ultimul test nuclear al Phenianului de la 6 ianuarie.

Washingtonul și Beijingul, singurul aliat al Phenianului, negociază de mai multe săptămâni asupra unui proiect de rezoluție a Consiliului pentru a răspunde acestui test, fără succes până în prezent.

Coreea de Nord este deja lovită de sancțiuni internaționale grele în urma tirurilor sale balistice și după trei teste nucleare, efectuate în octombrie 2006, mai 2009 și februarie 2013.

Comentarii: 0  
 
TAGURI