CNA: Bunuri în valoare de 4 milioane de lei, sechestrate într-un caz de trafic de influență și unul de contrabandă

0

Agenția pentru recuperarea bunurilor infracționale (ARBI) a Centrului Național Anticorupție (CNA) a aplicat sechestru pe nouă bunuri în valoare de patru milioane de lei, printre care două încăperi locative și două nelocative, patru terenuri pentru construcții, dar și un cont bancar. Bunurile au fost indisponibilizate într-un caz de trafic de influență și unul de contrabandă.  La moment, ARBI are în examinare 176 de delegații, pe 122 de cauze penale, în privința a 222 de subiecți.

Pe lângă componenta de recuperare a bunurilor provenite din infracțiuni, CNA și-a desfășurat activitatea și pe alte dimensiuni cum sunt cea de prevenire a corupției, analitică, de expertiză și educație anticorupție.

Astfel:

  • Direcția analitică a finalizat 8 analize operaționale și a inițiat 2 – noi, alte 105 de analize operaționale fiind în procedură;
  • Direcția legislație și expertiză anticorupție a recepționat 27 proiecte de acte normative pentru expertizare și a remis autorilor 14 de rapoarte de expertiză și 2 avize, 26 de proiecte sunt în examinare;
  • În cancelaria Centrului au fost înregistrate 1116 materiale;
  • 43 de apeluri au fost recepționate la Linia națională anticorupție;
  • Au fost eliberate 143 de caziere de integritate;
  • Direcția educație anticorupție a desfășurat 11 activități de informare și sensibilizare cu privire la riscurile și consecințele implicării în acte de corupție;
  • Două persoane au fost plasate în Izolatorul de urmărire penală al CNA pe parcursul săptămânii precedente, alți 10 învinuiți se află în Penitenciarul 13.
Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata