În ultimele 24 de ore, pentru 24 de cetățeni străini s-a aplicat refuzul de intrare în Republica Moldova

0

În context, precizăm că măsurile speciale întreprinse la trecerea frontierei de stat, bazându-se pe analiza de risc și a schimbului de informații cu Serviciul de Informații și Securitate, a permis depistarea în fluxul de pasageri de pe Aeroportul Internațional Chișinău a unui militar rus, având ca destinație finală orașul Tiraspol.

Conform informațiilor, cetățeanul rus a participat în războiul pornit de Federația Rusă împotriva Ucrainei. Urmare a intervievării s-a încurcat în declarații, încercând să inducă în eroare inspectorii Poliției de Frontieră din prima linie. Persoanei în cauză nu i-a fost autorizată trecerea frontierei de stat, fiind întoarsă pe cale aeriană în statul de pornire.

Amintim că pentru a exclude riscurile de securitate, în contextul stării de urgență în R. Moldova, dar și a războiului pornit de Rusia împotriva Ucrainei, în toate punctele de trecere a frontierei de stat sunt aplicate protocoale de securitate, ceea ce presupune suplimentarea controlului trecerii frontierei de stat pentru călători, în special pentru cetățenii străini.

În continuare, Poliția de Frontieră va întreprinde măsurile necesare pentru a nu admite cazuri ce atentează la siguranța și securitatea statului și a cetățenilor Republicii Moldova.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata