Condamnat la 18 ani de închisoare pentru săvârșirea a două episoade de viol

0

La 31 martie 2023, a fost pronunțată sentința Judecătoriei Cahul, sediul Central, pe o cauza penală remisă în judecată de către Procuratura raionului Cantemir.    

Astfel, potrivit sentinței, un bărbat de 35 de ani, a fost recunoscut vinovat de violul unei persoane care nu a atins vârsta de 14 ani (art. 171 alin.(3), lit.b) din Codul penal), stabilindu-i-se pedeapsa sub formă de închisoare pe un termen de 18 ani, cu executarea pedepsei în penitenciar de tip închis.

Potrivit învinuirii înaintate de către acuzatorii de stat, inculpatul, în două zile diferite ale lunii iunie 2013, a constrâns o minoră să urce în automobilul său, prin amenințare cu răfuială fizică, iar ulterior, tot prin aplicarea constrângerii fizice și psihice, amenințând-o cu un cuțit, a întreținut cu aceasta rapoarte sexuale forțate.

Pe parcursul urmăririi penale, inculpatul s-a eschivat de la organul de urmărire penală, precum și de la prezentarea în ședințele de judecată, la moment acesta fiind anunțat în căutare.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Cahul.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata