Condamnat la 8 ani de închisoare pentru violul unei minore

Children violence and abused concept.; Shutterstock ID 629920388; Purchase Order: -
0

Procuratura municipiului Chișinău, Oficiul reprezentare a învinuirii în instanța de judecată, a reprezentat acuzarea de stat într-o cauză penală, trimisă în judecată de către Procuratura mun.Chișinău, Oficiul Centru.

Astfel, potrivit sentinței Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 7 aprilie 2023, un bărbat de 30 de ani, a fost recunoscut vinovat pentru violul unei persoane minore (art.171 alin.(2) lit.b) din Codul penal), fiindu-i stabilită o pedeapsă de 8 ani de închisoare, cu executarea acesteia în penitenciar de tip semiînchis.

Instanța a mai dispus încasarea din contul inculpatului în beneficiul părții vătămate, a sumei de 150 000 lei cu titlu de compensare a prejudiciului moral suportat. Din contul inculpatului s-a mai încasat și suma de 14 170 lei cu titlu de cheltuieli judiciare.

Așadar, procurorii au înaintat învinuirea pe faptul că, la 18.08.2019, aproximativ la ora 00:30, inculpatul, în timp ce se afla  într-o hală din incinta unei piețe din mun. Chișinău, împreună cu victima care nu a împlinit vârsta de 18 ani, aplicând constrângerea fizică și psihică, a întreținut un raport sexual forțat cu aceasta.

Inculpatul a pledat nevinovat.

Acesta se eschivează de la prezentarea în instanță, prin urmare, a fost anunțat în căutare, iar măsura preventivă va fi pusă în aplicare imediat după reținerea acestuia.

Sentința nu este definitivă și poate fi contestată cu apel în termen de 15 zile la Curtea de Apel Chișinău.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata