Doi bărbați au fost deconspirați de oamenii legii pentru comercializarea și deținerea drogurilor. Aceștia activau prin intermediul Telegram, dar și al intermediarilor. Ambii au fost plasați în arest pentru 30 de zile și riscă închisoare de până la 15 ani
Potrivit Poliției Republicii Moldova, timp de două luni, oamenii legii au documentat activitatea infracțională a doi bărbați de 40 și 44 de ani, care comercializau substanțe narcotice prin intermediul aplicației Telegram.
Aceștia realizau diferite tipuri de droguri atât prin intermediul Telegram, cât și prin diferiți intermediari prin metoda tranzacțiilor prin rețelele de plăți electronice.
Banii erau transmiși pe conturile sistemului de plăţi electronice, apoi transferaţi pe alte conturi curente înregistrate după diferite bănci care activează pe teritoriul țării, de pe care ulterior se extrăgeau banii.
În urma perchezițiilor la domiciliile acestora, efectuate la data de 13 octombrie, oamenii legii au depistat și ridicat zeci de pachete cu ciuperci cu efect halucinogen (84 de grame), hașiș, marijuana, amfetamină, mai multe pachețele zip-lock, telefoane mobile, un procesor și 5.000 de lei. De asemenea, au fost ridicate 21 de boxe din plastic în care creșteau ciuperci cu efect halucinogen, dar și pachete de tip zip-lock cu ciuperci.
În continuare se întreprind măsuri speciale de investigaţie şi acţiuni de urmărire penală, în scopul stabilirii şi reţinerii altor persoane complice la săvârşirea infracţiunii. Acestea au fost arestați pentru 30 de zile. Dacă vor fi găsiți vinovați, suspecții riscă închisoare de la șapte la 15 ani.