(VIDEO) 8.000.000 lei ridicați, în cadrul unei cauze penale privind spălarea banilor comisă de un grup criminal organizat

0

Procurorii PCCOCS, de comun cu ofițerii INI, anunță ridicarea a circa 8.000.000 lei proveniți din spălare de bani comisă prin intermediul unor întreprinderi interdependente.

Astfel, urmare a măsurilor speciale de investigații și acțiunilor de urmărire penală desfășurate, oamenii legii au descins cu percheziții în mai multe locații din republică, de unde au fost ridicați bani în sumă de peste 8.000.000 lei, cât și bunuri în privința cărora există suspiciuni rezonabile că constituie venituri ilicite generate din activitate infracțională. De asemenea, au fost ridicate dispozitive electronice de comunicare, laptopuri, suporturi de memorie portative, înscrisuri de ciornă, registre, acte/documente care confirmă preliminar existența unei duble contabilități.

Suplimentar, în cadrul perchezițiilor a fost posibilă depistarea unor linii de producere clandestină a mărfurilor supuse accizelor, inclusiv timbre de accize fără serie și număr, cât și producție care depășește substanțial volumul stocului indicat în actele de evidență contabilă. Investigațiile continuă, iar publicul urmează să fie informat despre avansarea acestora.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata