Pacienții vor avea acces la tratamente de reabilitare de calitate

0

36,2 milioane de euro vor fi investiți în sectorul medical pentru ca pacienții să beneficieze de servicii de calitate. Parlamentul a ratificat, în cadrul ședinței plenare de astăzi, ACORDUL de împrumut dintre Republica Moldova și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare privind Proiectul „Modernizarea și îmbunătățirea serviciilor de reabilitare”.

Creditul de 36,2 milioane de euro este oferit pentru îmbunătățirea calității și accesibilității serviciilor de reabilitare pentru adulți și copii, iar autoritățile vor pune accent pe serviciile medicale acordate, la toate nivelurile de asistență medicală, pacienților care au suferit un accident vascular cerebral sau un atac de cord. Astfel, în instituțiile medico-sanitare publice (IMSP) vor fi dezvoltate sau modernizate departamentele cu dispozitive medicale performante pentru reabilitarea pacienților.

De asemenea, o parte din resursele financiare vor fi destinate pentru prevenirea acestor boli. Mai exact, vor fi consolidate serviciile de asistență medicală preventivă pentru pacienții cu risc sporit de accident vascular cerebral sau de atac de cord: screening și tratament; instruirea lucrătorilor din domeniul sănătății; campanii de conștientizare a publicului pentru a aborda factorii majori de risc, inclusiv hipertensiunea arterială, consumul de sare, inactivitatea fizică și alimentația nesănătoasă; extinderea programelor existente de telemedicină și a soluțiilor digitale în materie de sănătate și asistență medicală. La fel, va fi finanțată integrarea îngrijirii multidisciplinare pentru pacienții cardiaci și cu accident vascular cerebral; consolidarea infrastructurii digitale pentru a sprijini integrarea serviciilor de reabilitare; planificarea externării și protocoale la nivel de asistență medicală primară; materiale de suport pentru reabilitare; dezvoltarea modelelor de îngrijire la domiciliu pentru minimizarea tratamentul inutil și prelungit în regim de spitalizare.

Acordul de împrumut dintre țara noastră și Banca Internațională pentru Reconstrucție și Dezvoltare cu privire la Proiectul „Modernizarea și îmbunătățirea serviciilor de reabilitare” a fost semnat la Chișinău la 17 iunie 2024. Proiectul urmează a fi implementat în perioada 2024-2029.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata