Un fost executor judecătoresc, condamnat la 9 ani și 6 luni de închisoare pentru escrocherie

Hands of the prisoner in jail
0

La 31 iulie 2024, Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani, a pronunțat sentința de condamnare la 9 ani și 6 luni de închisoare a unui ex-executor judecătoresc, acuzat de săvârșirea infracțiunii de escrocherie în proporții deosebit de mari, soldată cu cauzarea unui prejudiciu material de aproape 1,7 milioane lei (art. 190 alin.(5) din Cod penal).

Urmărirea penală a fost inițiată în februarie 2022 de către Procuratura Anticorupție, în urma plângerii unui administrator autorizat.

Conform investigațiilor, inculpatul, activând în funcția de executor judecătoresc și gestionând procedura de executare privind încasarea de la o entitate economică privată în beneficiul unei întreprinderi de stat a unei datorii de 2 363 850 lei, a recepționat mijloace bănești în valoare totală de 2 465 719,31 lei de la entitatea economică privată. Totuși, acesta a transferat în contul special al întreprinderii de stat doar suma de 676 003,78 lei, reținând pentru sine diferența de 1 687 846,22 lei, pe care a extras-o în numerar și a folosit-o ulterior în interes personal.

Astfel, a fost cauzat părții vătămate un prejudiciu material semnificativ, în sumă totală de 1 687 846,22 lei.

Menționăm că inculpatul s-a eschivat de la organul de urmărire penală și de la instanța de judecată, iar cauza a fost examinată în lipsă, acesta fiind anunțat în căutare. De asemenea, această cauză a fost expediată în instanță în august 2023, însă procesul a avansat abia în martie 2024, după ce dosarul a fost transmis unui judecător specializat, fiind examinată cauza în doar 4 luni.

În rezultatul analizei probatoriului administrat, la 31 iulie 2024, instanța a recunoscut inculpatul vinovat de comiterea escrocheriei în proporții deosebit de mari, condamnându-l la 9 ani și 6 luni de închisoare, cu privarea de dreptul de a deține funcția de executor judecătoresc pe un termen de 5 ani.

Totodată, s-a dispus  încasarea de la inculpat în beneficiul întreprinderii de stat, cu titlu de prejudiciu material cauzat prin infracțiune a mijloacelor bănești în sumă de 1 687 846,22 lei, iar pentru a asigura  compensarea prejudiciului cauzat, a fost menținut sechestrul aplicat asupra bunurilor inculpatului în valoare totală de aproximativ 200 000 lei.

Sentința poate fi atacată cu recurs la Curtea de Apel Chișinău, în termen de 15 zile.

Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata