Cetățenii Uniunii Europene vor avea condiții clare și simplificate de intrare și ședere în Republica Moldova. Proiectul de lege privind libera circulație și ședere pe teritoriul Republicii Moldova a cetățenilor UE și a membrilor de familie ai acestora a fost susținut în lectura a doua de 64 de deputați.
Proiectul are drept scop instituirea unui cadru normativ național clar, adaptat la standardele europene, care să reglementeze și să faciliteze libera circulație și ședere pe teritoriul Republicii Moldova a cetățenilor Uniunii Europene, precum și a membrilor familiilor acestora. Documentul prevede drepturile membrilor familiilor cetățenilor UE, inclusiv a soților, copiilor, care vor putea trăi, studia și munci în țara noastră. Ei vor avea acces liber pe piața muncii, la educație și la servicii medicale, beneficiind de aceleași condiții ca cetățenii Republicii Moldova.
Evidența persoanelor respective va fi efectuată de Inspectoratul General pentru Migrație. Cetățenii UE vor avea dreptul de ședere pe teritoriul Republicii Moldova pentru o perioadă mai mare de 90 de zile calendaristice, dacă nu vor prezenta pericol pentru securitatea națională, ordinea și sănătatea publică. Pentru a beneficia de dreptul de ședere pe o perioadă mai mare de 90 de zile, ei vor trebui să obțină o carte de rezidență, procedura fiind simplă, rapidă și transparentă. Cartea de rezidență va fi eliberată în termen de trei zile lucrătoare și va fi valabilă pentru o perioadă de 5 ani.
De asemenea, în proiect sunt prevăzute și condițiile de eligibilitate pentru păstrarea dreptului de ședere a membrilor de familie, dar și condițiile de eligibilitate pentru ședere permanentă pe teritoriul Republicii Moldova, după o ședere legală și continuă de cel puțin 5 ani. În același timp, sunt stipulate situațiile în care persoanelor li se poate interzice intrarea și ieșirea din/în țară, în cazuri justificate legate de securitate, ordine publică sau sănătate.
Documentul mai prevede modificarea unui set amplu de acte legislative pentru a asigura coerența cu noile reglementări. Proiectul este elaborat de Ministerul Afacerilor Interne, în comun cu Ministerul Muncii și Protecției Sociale.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!