Lucrările de extindere a bulevardului Mircea cel Bătrân din Chișinău sunt în desfășurare. Proiectul, inițiat de Primăria Capitalei, face parte din investițiile majore în infrastructura rutieră și urmărește îmbunătățirea condițiilor de circulație și dezvoltarea rețelei de drumuri din municipiu.
Potrivit proiectului, noul tronson va avea șase benzi de circulație, piste pentru bicicliști și trotuare modernizate. De asemenea, sunt prevăzute lucrări la rețelele inginerești subterane și amenajarea altor elemente de infrastructură.
Consilierul municipal MAN, Ion Onța, susține că investiția va contribui la dezvoltarea orașului și la fluidizarea traficului rutier.
Acesta a mai declarat că lucrările de modernizare a infrastructurii continuă în toate sectoarele Capitalei.
