Protejarea zonelor și a monumentelor cu valoare istorică și arhitecturală, printre prioritățile Direcției Arhitectură

0

Reprezentanți ai Direcției Arhitectură, Urbanism și Relații Funciare din cadrul Primăriei Chișinău și fostul arhitect-șef al sectorului 4 din București, urbanistul Călin Alexandrescu, au participat, ieri, la prezentarea a două Studii de fundamentare istorico – arhitecturală a zonei construite protejate din apropierea bisericii „Sfinții împărați Constantin și Elena” din cartierul Visterniceni al capitalei.

La ședința care s-a desfășurat la Institutul municipal de proiectări „Chişinăuproiect” au participat și mai mulți arhitecți și istorici din municipiu, printre care Sergiu Musteață și Ion Ștefăniță, care s-au expus asupra teritoriului cuprins în perimetrul bulevardului Renașterii Naționale, străzilor Calea Moșilor, Calea Orheiului, Carierei și a stradelei Pietrăriei.

Întrucât Planul Urbanistic General al orașului Chișinău, aprobat încă în 2007, nu oferă soluții pentru protejarea patrimoniului imobil construit și arheologic, la ședință au fost discutate principiile dezvoltării sustenabile și durabile a teritoriului menționat și identificate soluții pentru valorificarea patrimoniului cultural.

Trebuie subliniat faptul că structura urbană și monumentele prezentate în situl cercetat au o deosebită valoare istorică, fiind asociate cu diferite etape de dezvoltare și formare a orașului Chișinău.

Participanții la întrunire au decis că este necesar de a combina cele două studii prezentate, pentru ca o singură lucrare optimizată să fie înaintată spre examinare Ministerului Culturii.

​​De asemenea, în cadrul ședinței a fost prezentată viziunea proiectului ARCHEODANUBE, finanțat din programul Interreg, care prevede înființarea primului parc arheologic, în cartierul Visterniceni.

Acțiunile au loc în cadrul revizuirii Planului Urbanistic Zonal Centru care prevede, printre altele, protejarea zonelor și a monumentelor cu valoare istorică sau arhitecturală. Acest lucru este prevăzut și în proiectul Strategiei de dezvoltare socio-economică și spațială durabilă a municipiului Chișinău, care se află în ultima fază a consultărilor publice.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata