Dovada că nu toți pensionarii vor primi minim 2000 lei, așa cum a promis PAS

0

PAS nu își va realiza promisiunea făcută în perioada electorală, potrivit căreia toți pensionarii din Republica Moldova, din 1 octombrie, trebuiau să primească minim câte 2000 de lei pe lună. Potrivit documentului publicat de Guvern, unele categorii de persoane, chiar și după majorare, vor primi câte 1000 de lei.

 Astfel, peste 70 de mii de persoane vor primi câte 1180 lei pe lună, iar 22 de mii de cetățeni cu dizabilități accentuate – câte 1400 de lei.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata