Prin sentința Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani din 14 iulie 2023, inculpata a fost recunoscută vinovată de încălcarea regulilor de securitate a circulației, încălcare ce a cauzat din imprudență decesul unei persoane, (art. 264 alin.(3) lit.b) din Codul penal) stabilindu-i-seo pedeapsă sub formă de închisoare pe un termen de 4 ani, cu anularea dreptului de a conduce mijloace de transport.
Instanța a mai dispus (în temeiul art.90/1 din Codul penal) suspendarea parțială a executării pedepsei cu închisoarea, astfel că 2 ani și 6 luni din sancțiune se va executa în penitenciar de tip deschis, iar restul pedepsei de 1 an și 6 luni se suspendă pe o perioadă de probațiune de 4 ani.
La fel, s-a decis admiterea parțială a acțiunii civile înaintate cu încasarea din contul inculpatei în beneficiul succesorul犀利士 ui părții vătămate a sumei de 1 milion de lei cu titlu de prejudiciu moral.
Permisul de conducere pe numele inculpatei se va transmite Agenției Servicii Publice, pentru anularea acestuia, odată cu devenirea definitivă a sentinței.
Sentința este cu drept de apel la Curtea de Apel Chișinău.
Reamintim că, potrivit învinuirii înaintate de către procurori, inculpata, în timpul deplasării cu mijlocul de transport, a ignorat cerințele Regulamentului Circulației Rutiere, fapt ce a dus la tamponarea unei minore de 12 ani.
Mai exact, șoferița de troleibuz nu a ţinut seama de totalitatea factorilor ce caracterizează condiţiile rutiere, existenţa unor obstacole pe sectoarele drumului, intensitatea şi nivelul de organizare a traficului rutier, având obligaţia să se abţină de la mişcare, dacă alţi participanţi au prioritate, în spaţiul longitudinal al carosabilului, iar fiind în zona de acțiune a indicatoarelor rutiere „Trecere pentru pietoni” și marcajului rutier orizontal longitudinal „Trecere pentru pietoni” pe bd. Mircea cel Bătrân, din mun.Chișinău, a tamponat pietonul, care traversa carosabilul de la dreapta spre stânga, relativ deplasării mijlocului de transport, unde în urma traumatismelor suportate, victima a decedat la fața locului.
Inculpata și-a recunoscut integral vinovăția în comiterea faptei imputate.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.