Adunarea Populară a Găgăuziei cere respectarea procesului electoral și limitarea intervențiilor externe

0

Adunarea Populară a Găgăuziei a adoptat o hotărâre prin care declară inadmisibile orice acțiuni care ar putea afecta desfășurarea alegerilor în autonomie. Documentul a fost transmis instanțelor de judecată, Guvernului și Parlamentului Republicii Moldova.

În adresarea către instanțe, deputații de la Comrat solicită examinarea rapidă și obiectivă a litigiilor electorale, fără decizii care ar putea bloca procesul electoral.

Totodată, autoritățile locale cer Guvernului să nu intervină în competențele considerate exclusive ale regiunii, inclusiv prin intermediul Cancelariei de Stat. Parlamentului i se solicită respectarea statutului juridic special al Găgăuziei.

Tensiunile dintre Chișinău și Comrat persistă de mai multe luni, pe fondul divergențelor privind organizarea alegerilor pentru Adunarea Populară a Găgăuziei și interpretarea cadrului legal aferent.

Anterior, pe 17 martie, Adunarea Populară a stabilit data alegerilor pentru 21 iunie, însă decizia a fost contestată de oficiul teritorial Comrat al Cancelariei de Stat. Ulterior, instanța de judecată a anulat hotărârile adoptate de legislativul local.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata