Ucraina reia pomparea petrolului prin conducta „Drujba”, livrările către Slovacia ar putea fi reluate

0

Ucraina a început din nou pomparea petrolului prin conducta „Drujba”, iar livrările către Slovacia sunt așteptate să fie reluate pe 23 aprilie, potrivit ministrului economiei de la Bratislava, Denisa Saková.

Oficialul slovac a anunțat că procesul tehnic de repornire a fluxului de petrol este deja în desfășurare, conform informațiilor transmise de operatorul ucrainean „Ukrtransnafta”.

„În această dimineață a început creșterea presiunii și umplerea conductei de petrol ‘Drujba’ pe partea ucraineană. Se așteaptă ca pomparea și livrările către Slovacia să fie reluate mâine dimineață”, a declarat Denisa Saková pe rețelele sociale.

Conducta „Drujba” este una dintre principalele rute de transport al petrolului din regiune, utilizată pentru aprovizionarea mai multor state europene. Reluarea fluxului vine după o perioadă de întrerupere a livrărilor.

Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata