Subofițerul de poliție care a întocmit un proces-verbal de contravenție pe numele Ludmilei Vartic după decesul acesteia este cercetat penal pentru depășirea atribuțiilor de serviciu. Informația a fost confirmată de președintele Comisiei pentru securitate națională, apărare și ordine publică, Lilian Carp, în urma audierilor parlamentare privind cazul.
Potrivit acestuia, amenda ar fi fost aplicată ulterior decesului femeii, în contextul în care soțul acesteia, Dumitru Vartic, se deplasa spre Chișinău, în apropierea Gării de Sud.
„Ofițerul este acum cercetat pentru modul în care ar fi depășit atribuțiile de serviciu, aplicând o sancțiune unei persoane care nu se mai afla la volan la momentul respectiv”, a declarat Lilian Carp.
Cazul a fost discutat în contextul anchetei privind decesul Ludmilei Vartic, mamă a doi copii, care a murit pe 3 martie după ce a căzut de la etajul unui imobil din Chișinău.
Ulterior, cazul a generat investigații penale, iar soțul acesteia, Dmitri Vartic, are statut de bănuit, negând acuzațiile și susținând că victima ar fi avut probleme de sănătate și episoade depresive.
Separat, procurorii au anunțat că un proces-verbal contravențional a fost întocmit pe numele femeii la o oră la care aceasta nu mai era în viață, fapt care a determinat inițierea unei cauze penale pentru fals în acte publice de către Centrul Național Anticorupție.
Totodată, avocații părții vătămate au semnalat probleme privind administrarea probelor, susținând că anumite obiecte considerate esențiale pentru expertiză nu au fost ridicate corespunzător sau au fost distruse, aspecte care ar putea afecta desfășurarea anchetei.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!
