Air Moldova face noi precizări: Zborurile au fost sistate până pe 15 mai

0

După ce ieri a anunțat că suspendă toate zborurile și vânzarea biletelor de pe 2 mai, astăzi, compania Air Moldova vine cu noi precizări. Potrivit unui comunicat, toate zborurile au fost sistate în perioada 2 mai 2023 până la data de 15 mai 2023.

Astfel, compania Air Moldova informează că pasagerii ai căror zboruri au fost anulate, au primit o notificare despre anulare pe adresa de email, introdusă la procurarea biletului.

“În acest caz pasagerul poate solicita rambursarea integrală al costului biletului, urmând instrucțiunile primite pe adresa email.

Pasagerii care nu au primit o notificare despre anularea zborului, pot solicita rambursarea costului biletului conform regulilor tarifului.

Stimați pasageri, din cauza modificărilor de orar și zborurilor anulate, în adresa companiei au fost expediate un număr considerabil de solicitări.

Compania aeriană Air Moldova regretă incomodițățile create, dar vă asigură că toate solicitările dumneavoastră sunt în procesare. Vă rugăm să nu dublați solicitările expediate anterior.

Din cauza suprasolicitării procesarea scrisorilor dvs. durează mai mult timp decât de obicei.

În același timp, vă asigurăm că absolut toate solicitările vor avea un răspuns și cazul fiecărui pasager va fi soluționat.

Vă mulțumim pentru înțelegere și răbdare

Odată cu acceptarea de către instanță a cererii de restructurare accelerată, compania Air Moldova va relua operarea zborurilor și comercializarea biletelor”, se arată într-un comunicat Air Moldova.

Amintim că ieri, 2 mai, compania aeriană Air Moldova a depus în instanță cererea de aprobare a restructurării accelerate a companiei, care este un plan de acțiuni, ce are drept scop evitarea falimentului companiei aeriene, soluționarea problemelor existente și acceptarea investițiilor.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata