Procuratura Anticorupție anunță despre finalizarea urmăririi penale și remitere în instanța de judecată pentru examinare în fond, a două cauze penale de învinuire a șase persoane, pentru spălarea banilor în proporții deosebit de mari și escrocherie în proporții mari, acțiuni soldate cu cauzarea prejudiciului material estimat la 11 milioane de lei.
Urmărirea penală în ambele cazuri a fost disjunsă în septembrie 2023, din cauza penală pornită în martie 2013, de către Procuratura Generală în baza autosesizării. Astfel, Centrul Național Anticorupție a efectuat urmărirea penală pe cauzele date sub conducerea procesuală a PA.
În urma efectuării urmăririi penale, s-a stabilit că, un administrator și fondator al unei companii, acționănd în complicitate cu un grup de persoane, dobîndind prin înșelăciune de la „Banca de Economii” SA un credit în mărime de 42 500 000 de lei, care, atât în perioada administrării acestuia, dar şi la expirarea termenului de rambursare, nu a fost restituit, astfel instituției financiare fiindu-i cauzat un prejudiciu în proporții deosebit de mari.
Ulterior, persoanele vizate supra, acționând în complicitate și având scopul sustragerii bunurilor altei persoane prin inducere în eroare, au dobândit în perioada lunii decembrie 2011, de la „Banca de Economii” SA, mijloace bănești în sumă de 4 400 000 de lei, care, în scopul tăinuirii și deghizării originii sale ilicite, au fost transferate în adresa mai multor companii.
Doar unul din cei șase învinuiți a recunoscut vina, iar cauzele penale au fost trimise pentru examinare în fond la Judecătoria Chișinău, sediul Buiucani.
Dacă vor fi găsiți culpabili de comiterea acestor infracțiuni, ei riscă închisoare de până la 12 ani cu privarea de dreptul de a ocupa anumite funcții sau de a exercita o anumită activitate pe un termen de până la 5 ani (în cazul art. 190 alin.(5) din Cod penal), amendă de la 92 500 la 167 500 de lei sau cu închisoare de la 2 la 6 ani (în cazul art. 238 din Cod penal) și închisoare de la 5 la 10 ani, cu amendă, aplicată persoanei juridice, în mărime de 650 000 la 800 000 de lei sau cu lichidarea persoanei juridice (în cazul art. 243 alin.(3) lit.b) din Cod penal).
Totodată, în scopul garantării executării pedepsei amenzii, recuperării prejudiciului și eventualei confiscări speciale Agenția de Recuperare a Bunurilor Infracționale (ARBI) a CNA a aplicat sechestru asupra bunurilor în limita sumei de 1 144 000 de lei, deținute cu drept de proprietate de către unul dintre învinuiți.
Notă: Persoana acuzată de săvârșirea unei infracțiuni este prezumată nevinovată atâta timp cât vinovăția sa nu va fi constatată printr-o hotărâre judecătorească de condamnare definitivă.