Țările riverane Mării Baltice intenționează să creeze o forță operativă comună pentru apărarea împotriva dronelor și pentru a putea reacționa rapid la eventuale amenințări hibride. Inițiativa a fost anunțată de ministrul german de Interne, Alexander Dobrindt, înaintea unei reuniuni cu omologii săi din statele de la Marea Baltică, desfășurată la Flensburg, în nordul Germaniei.
Potrivit oficialului german, obiectivul este crearea unei structuri care să permită schimbul rapid de informații și coordonarea reacțiilor în cazul unor incidente.
„Puteri străine încearcă zilnic să atace și să submineze democrația, securitatea și puterea economică în cadrul UE”, a declarat Dobrindt.
Ministrul german a avertizat că astfel de amenințări ar putea căpăta o nouă dimensiune în următoarele luni și a subliniat că riscurile de natură hibridă rămân constante.
Inițiativa vine pe fondul creșterii preocupărilor privind securitatea în regiunea Mării Baltice. De la declanșarea invaziei ruse pe scară largă în Ucraina, în 2022, în zonă au fost raportate mai multe incidente și presupuse acte de sabotaj care au vizat cabluri submarine și infrastructuri critice.
Marea Baltică este mărginită de opt state membre NATO și de Rusia, ceea ce transformă regiunea într-o zonă strategică pentru securitatea europeană.
Germania se află, la rândul său, în stare de alertă sporită în privința amenințărilor reprezentate de drone. La începutul lunii, pe aeroportul din Leipzig a fost descoperită o dronă care ar fi avut asupra sa o încărcătură explozivă, iar alte aparate de zbor fără pilot ar fi fost identificate în apropiere.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!
