Atenționare de călătorie pentru Germania: Greve pe mai multe aeroporturi

Ministerul Afacerilor Externe din România (MAE) a emis luni dimineața o atenționare de călătorie pentru Germania, unde urmează să aibă loc greve pe mai multe aeroporturi.

Ministerul Afacerilor Externe român informează cetățenii care se află, tranzitează sau intenționează să călătorească în Republica Federală Germania că luni urmează să fie organizate greve pe aeroporturile din Berlin (Berlin Brandenburg), Hamburg, Hanovra și Bremen, transmite Digi24.ro.

Cursele aeriene operate de aceste aeroporturi pot înregistra perturbări.

Ministerul Afacerilor Externe român recomandă, pentru informații suplimentare, consultarea paginilor web ale respectivelor aeroporturi.

Comments (0)
Add Comment