Expert: Nu-i exclus că acest anunț public al președintei, care a produs panică și deziluzii, să ascundă scopuri mult mai urâte

Unora, chiar cu diplome de mari înțelepți în buzunar, le pare rău că lovitura de stat anunțată de Maia Sandu se mai amână. Asta din cauză că suferă reputația președintei. Mesaje stranii spintecă spațiul public, ticluite la comandă, ori de bună voie, de politologi angajați ori de văduve îndrăgostite în putere, care cer categoric să fie pedepsiți cei care nu sunt de acord cu fanteziile lansate de președintă acum trei zile.

E de înțeles, timpul curge în defavoarea scenariului ticluit în fugă de serviciile, ori mai bine zis, de servitorii noștri speciali. Se cade, ca după povestea de seară povestită dimineața, să mai arunci în gura presei independente, ca vreascul pe foc, măcar două-trei argumente de susținere, pentru ca avioanele ori dronele de luptă să nu pară zmei. Dar iată că a treia zi “arde focu-n paie ude și la mândra nu se-aude”.

Dimpotrivă, partenerii de dezvoltare se arată nedumeriți, iar țările, care conform declarațiilor președintei și-au lăsat, ori poate chiar și-au trimis cetățenii să ne înnădușe democrația, s-au grăbit să ne ceară explicații. SUA și România au strâns din umeri și au strâmbat din nas, Serbia și Muntenegru, țară NATO au întrebat, ca să audă toată comunitatea internațională, cine le-a dat voie moldovenilor să se joace cu focul.

Dorința Maiei Sandu și coechipierilor de a le închide gura oponenților politici conține atâta fanatism și ură, încât au mutat, fără a întreba, jocul lor de-a puterea într-o groapă străină de nisip. Și au primit ușurel peste lăbuțe. Se pare că nimic nu-i poate trezi la realitate, nu-i mai ajută nici instrumentele ilegale de luptă cu adversarii, nici prostiile comise în economie și justiție, nici chiar eterna situație excepțională.

Nu-i exclus, cum am mai zis, ca acest anunț public al președintei, care a produs panică și deziluzii, să ascundă planuri și scopuri mult mai urâte, decât eventuale căderi la palat. Ar fi exact în firea și în logica lucrurilor ce ni se întâmplă, pentru că de când cu PAS, ne facem rău cu mâna noastră. Când ai o conducere fără scaun la cap, mai ales în timpuri de restriște, nădejdea e numai la ceruri.

Autor: Valeriu Reniță

expert
Comments (0)
Add Comment