Absolvenții programelor de studii pedagogice care doresc să profeseze în învățământ pot participa la un nou concurs de repartizare pe posturile vacante din școli și grădinițe. Ministerul Educației și Cercetării a lansat cea de-a patra rundă pentru anul de studii 2026–2027. Dosarele pot fi depuse până pe 20 noiembrie.
În cadrul concursului sunt disponibile 303 posturi didactice în diferite regiuni ale țării. Dintre acestea, 99 sunt în municipiul Chișinău, trei în municipiul Bălți, iar alte 201 în raioane și în UTA Găgăuzia. Totodată, 107 dintre locurile vacante sunt în mediul rural.
Cele mai multe posturi sunt în raioanele Cimișlia, unde sunt disponibile 64 de locuri, și Cantemir, cu 49 de posturi. Alte 17 locuri sunt în raionul Căușeni, 11 în Cahul, iar în UTA Găgăuzia sunt vacante 23 de posturi.
La concurs pot participa persoanele cu vârsta de până la 35 de ani, aflate la început de carieră, care au absolvit programe de studii pedagogice. Sunt eligibili și absolvenții altor specialități, dacă domeniul lor de pregătire corespunde unei discipline școlare și au urmat modulul psihopedagogic. În anumite situații, acesta poate fi finalizat în cel mult doi ani de la angajare.
Tinerii care vor obține un post vor putea beneficia de o indemnizație unică de până la 375.000 de lei. Valoarea acesteia este stabilită în funcție de nivelul studiilor, localitatea în care se face angajarea și disciplina predată. Indemnizația maximă este prevăzută, de exemplu, pentru absolvenții de studii superioare care aleg să predea în mediul rural, la discipline pentru care există deficit de cadre didactice.
Banii vor fi acordați în două tranșe: prima după șase luni de activitate, iar cea de-a doua după 18 luni.
Pe lângă sprijinul financiar, profesorii debutanți vor beneficia, în primii cinci ani de activitate, de o normă didactică redusă la 75%. Aceștia vor primi anual câte 4.000 de lei pentru achiziționarea materialelor și echipamentelor didactice și vor avea dreptul la un concediu de până la 62 de zile pe an.
De asemenea, tinerii profesori vor beneficia de îndrumarea unui mentor și de oportunități de dezvoltare profesională.
Dosarele de participare pot fi depuse în perioada 9–20 noiembrie. Rezultatele preliminare urmează să fie anunțate pe 23 noiembrie, iar repartizarea oficială va fi publicată pe 25 noiembrie.
Lista posturilor vacante și formularul de înscriere sunt disponibile pe pagina Ministerului Educației și Cercetării.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!