Vicepremierul pentru reintegrare, Valeriu Chiveri, afirmă că informațiile potrivit cărora zeci de mii de locuitori din regiunea transnistreană ar fi solicitat cetățenia Federației Ruse ar putea avea un caracter propagandistic și ridică semne de întrebare privind veridicitatea cifrelor comunicate de administrația de la Tiraspol.
Oficialul a comentat datele potrivit cărora aproximativ 36.000 de persoane din stânga Nistrului ar fi depus cereri pentru obținerea cetățeniei ruse printr-o procedură simplificată, afirmând că aceste informații trebuie tratate cu prudență.
„Ținând cont de creativitatea care este aplicată la Tiraspol, putem intui că ar putea fi desenate și mai multe. Este o acțiune propagandistică, menită să contrabalanseze acțiunile active de promovare ale dezideratului de reintegrare a Republicii Moldova”, a declarat Chiveri.
Declarațiile vin în contextul în care autoritățile ruse au anunțat, pe 25 mai, lansarea unei proceduri simplificate de acordare a cetățeniei pentru locuitorii regiunii transnistrene, în urma unor noi reglementări semnate de președintele rus Vladimir Putin.
La scurt timp după începerea procesului, administrația de la Tiraspol a anunțat peste 20.000 de solicitări, iar ulterior numărul ar fi crescut la aproximativ 36.000.
Chișinăul consideră însă că aceste date pot avea și o dimensiune politică, fiind utilizate pentru a influența percepția publică și pentru a contracara eforturile de reintegrare a Republicii Moldova.
Abonează-te la canalul nostru Telegram pentru știri actualizate direct pe telefonul tău!