Andrei Spînu: R. Moldova va da în judecată Gazprom

0

Vicepremierul moldovean Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii, a declarat, într-un interviu pentru Deutsche Welle, că autoritățile moldovene ar urma să dea în judecată Gazprom pentru că gigantul energetic rusesc nu și-a respectat contractul cu R. Moldova, care este nevoită acum să cumpere de pe piață gaz și curent.

La începutul lunii, Chișinăul a cedat Transnistriei întregul volum de gaze primit de la Gazprom în schimbul energiei electrice mai ieftine față de prețul oferit de România și de piața UE.

Din cauza acestei tranzacții cu separatiștii pro-ruși de la Tiraspol, decidenții pro-europeni de la Chișinău au fost criticați dur, iar DW i-a cerut răspunsuri în legătură cu acest subiect vicepremierului Andrei Spînu, ministru al Infrastructurii.

Întrebat dacă există vreun document semnat prin care Gazprom își dă acordul ca Chișinăul să cedeze tot gazul Tiraspolului și ce garanții au autoritățile moldovene că mâine Gazprom nu le va cere plata pentru o parte din gazul livrat în decembrie (pe care îl consumă doar Transnistria), Spînu a răspuns că nu există un asemenea document. „Gazprom poate face orice”, însă nu poate cere Chișinăului să plătească pentru gazul consumat de cei din stânga Nistrului, pentru că consumul de pe malul stâng și consumul de pe malul drept al Nistrului sunt reglementate prin contract.

„Nimeni de la Chișinău nu va accepta vreodată să achite gazul consumat în stânga Nistrului. Noi avem cu Gazprom un contract în care este specificat volumul de gaz pe care rușii trebuie să ni-l livreze, formula de calculare a prețului și modul de achitare. Noi am achitat tot. Criza energetică prin care trece acum Moldova este generată de Gazprom-Kremlin”, a spus Spînu.

Vicepremierul a mai declarat că, dacă gigantul energetic rusesc și-ar onora angajamentele contractuale cu R. Moldova, criza energetică ar dispărea și toți ar avea gaz și energie.

„Faptul că noi suntem nevoiți să cumpărăm gaz și curent de pe piață este din vina Gazpromului și juriștii noștri deja se ocupă de aceste detalii, pentru a acționa concernul rus în judecată pentru neexecutarea contractului. Și vom cere inclusiv despăgubiri colaterale, pentru că, din cauza lor, a trebuit să realocăm bani de pe alte segmente, să luăm credite”, a spus ministrul Infrastructurii.

El a adăugat: „Noi am semnat un contract cu Gazprom și am mizat pe acel contract. Nu suntem în luna octombrie 2021 când ne-a expirat contractul cu Gazprom. Atunci ei puteau să ne spună că nu mai vor să semneze cu noi. Dar acum avem un contract în vigoare, iar Gazprom nu a cerut rezilierea lui. Nu a cerut nici diminuarea volumului. Nimic. Pur și simplu, își ignoră angajamentele. Și va plăti pentru asta”.

Începând cu luna octombrie, Gazprom a redus volumul gazelor către R. Moldova, livrând în noiembrie doar 44% din cantitatea contractată.

Din insuficiență de gaze pentru producerea curentului electric, Centrala Termoelectrică de la Cuciurgan a sistat livrările de energie către malul drept al Nistrului, autoritățile de la Chișinău fiind nevoite să cumpere energie electrică din România la prețuri de câteva ori mai mari.

La sfârșitul lunii noiembrie, Chișinăul și Tiraspolul au ajuns la un acord prin care tot volumul de gaze livrat de Gazprom este oferit regiunii transnistrene, iar Centrala de la Cuciurgan furnizează electricitate malului drept.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata