Au rămas zile numărate până la lansarea expoziției multimedia „Drumul Războiului”. Află ce au pregătit organizatorii

0

Expoziția multimedia „Drumul Războiului”, care face parte din proiectul documentar cu același nume, va fi lansată la etajul trei al Muzeului Național de Artă al Moldovei și va fi prezentată publicului într-un mod inedit. În cadrul acesteia, vor fi expuse toate materialele adunate de jurnaliștii Viorica Tataru și Andrei Captarenco în cele mai afectate zone de război ale Ucrainei. Autorii proiectului recomandă ca expoziția să fie vizitată de persoane cu vârsta mai mare de 18 ani.

„Sunt imagini greu de descris în cuvinte, care ar putea afecta grav starea emoțională a copiilor, așa că recomandăm doar maturilor să viziteze această expoziție. Chiar dacă ne este greu să vedem ororile războiului, este nevoie să cunoaștem realitatea în care trăiesc ucrainenii ca să înțelegem, să simțim măcar prin ce trec oamenii prinși în război și care sunt efectele propagandei pro-ruse, distrugătoare de vieți. Pe lângă toate ruinele, victimele și moartea de acolo, am simțit și o legătură emoțională cu oamenii. Am locuit cu ei împreună, am împărtășit fricile și momentele de bucurie și ceea ce am simțit am transmis prin materialele noastre”, susțin autorii proiectului.

Spațiul pentru expoziție a fost împărțit în mai multe zone dedicate simțurilor umane precum văzul și auzul, care au scop să amplifice realitățile dure surprinse de camerele foto și video. În una dintre zone, cu ajutorul instalațiilor digitale interactive, vor fi reproduse culori sumbre și sunete de ambianță care vor transpune virtual vizitatorii în epicentrul războiului. În altă încăpere vor fi instalate boxe în care oamenii vor putea vedea fotografii însoțite de sunete caracteristice acestora și reportaje video din orașele ucrainene. Totodată, pe un cub suspendat va fi proiectat filmul documentar „Drumul Războiului: Irpin”, care relatează o poveste de dragoste născută într-un adăpost din oraș, în timp ce localitatea era ocupată de trupele ruse. Acesta va fi rulat zilnic, la orele 10:00, 12:00, 14:00 și 16:00.

Vernisajul expoziției va avea loc pe 5 iulie, iar doritorii o vor putea vizita până în data de 16 iulie. Aceasta este gratuită, fiind achitat doar biletul de intrare în muzeu în valoare de 10 lei. Expoziția este lansată în contextul Anului Culturii Ucrainene în țara noastră, în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al Moldovei și cu suportul Ministerului Culturii al Republicii Moldova.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata