Avocații lui Stoianoglo au depus două plângeri la CEDO

0

Avocații procurorului general suspendat din funcție, Alexandr Stoianoglo, au susținut astăzi, 20 ianuarie, o conferință de presă.

Juriștii au adus noi detalii în cazul procurorului general suspendat din funcție, menționând că Stoianoglo a depus două plângeri la CEDO, transmite democracy.md cu referire la Jurnal.md.

„Această îngrădire a drepturilor nu este justificată. Vreau să confirm că domnul Stoianoglo, pentru faptul că instanțele naționale i-au îngrădit anumite drepturi, a depus o plângere, de fapt, două plângeri la CEDO. 

Prima pe faptul că i s-a îngrădit dreptul la circulație, acele două-trei mandate de arest la domiciliu, care, conform CEDO, echivalează cu arestul, privarea de libertate, ne-am plâns pe acest capăt. 

Ne-am plâns, de asemenea, în prima cerere, că procedurile de pornire a urmăririi penale în privința lui sunt complet arbitrare. (…) A doua cerere se referă la faptul că domnul Stoianoglo, prin decizia CSP, la data de 5 octombrie, a fost suspendat din funcția de procuror general”, a menționat avocatul Victor Munteanu.

Amintim că șeful suspendat din funcție al Procuraturii Generale a fost reținut pe data de 5 octombrie. Procurorul general a fost escortat de mascații SIS din clădirea Procuraturii Generale.

Pe 9 decembrie, șeful suspendat din funcție al PG, Alexandr Stoianoglo, a fost eliberat din arest la domiciliu și plasat sub control judiciar, iar măsura preventivă sub formă de liberare provizorie sub control judiciar aplicată în privinţa procurorului general suspendat din funcție a fost prelungită cu 30 de zile.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata