Avocații Marinei Tauber îl învinuiesc pe ministrul Sergiu Litvinenco de imixtiune în actul de justiție

0

Reacția ministrului Justiției, care se arătă contrariat de eliberarea deputatului Partidului „ȘOR”, Marina Tauber, din arest la domiciliu și le face din deget magistraților care au emis această decizie, a provocat indignarea avocaților lui Tauber. Potrivit lor, Sergiu Litvinenco a comis o imixtiune în actul de justiție. Acuzațiile vin după ce ministrul Justiției și-a exprimat nemulțumirea, într-o postare pe Facebook, în legătură cu plasarea Marinei Tauber sub control judiciar.

„Catalogăm aceste afirmații ale domnului ministru Litvinenco drept o imixtiune gravă în actul și în acțiunile justiției. Prin această postare, noi am văzut că se urmărește o sperietură a judecătorilor și a procuraturii. Prin această postare, se dau indicații procuraturii în privința depunerii recursului la Curtea de Apel Chișinău, în privința acestei măsuri preventive. Mai mult decât atât, noi considerăm că domnul ministru încalcă unele norme, chiar și după cum eu cunosc, aceasta este o imixtiune gravă, care continuă de mult timp în privința Marinei Tauber”, a declarat avocatul Aureliu Colenco. 

Prin urmare, avocații Marinei Tauber susțin că vor solicita anularea tuturor măsurilor preventive în privința clientei lor, întrucât este nevinovată. În plus, ea a fost reținută, plasată în arest în Penitenciarul nr. 13, iar ulterior – în arest la domiciliu, fără a exista probe care i-ar demonstra vinovăția, mai spun avocații. 

„Noi solicităm de la instanța de judecată anularea tuturor măsurilor preventive și considerăm că chiar și măsura aceasta, care a fost decisă în privința Marinei Tauber, de plasare sub control judiciar, este gravă. Însă, la momentul de față, domnul Litvinenco a făcut aceste declarații pentru a influența justiția. Totodată, după părerea noastră, acesta este un PR politic. Și alți juriști sunt de părere că domnul ministru grav influențează instanțele de judecată. De tolerat aceste acțiuni deja este imposibil”, este opinia avocatului Aureliu Colenco. 

Ministrul Justiției, Sergiu Litvinenco, este de părere că decizia instanței de judecată, prin care Marina Tauber a fost eliberată din arest la domiciliu și plasată sub control judiciar, scoate în evidență problemele din  sistemul de justiție. De asemenea, în postarea sa de pe Facebook, Litvinenco susține că această decizie ridică multiplele semne de întrebare, provoacă nemulțumiri pe deplin justificate în societate, dar și subminează și mai mult încrederea în justiție. De asemenea, el a atenționat Procuratura Anticorupție să conteste hotărârea în privința Marinei Tauber la Curtea de Apel Chișinău și le-a dat de înțeles magistraților că trebuie să țină cont de amalgamul de informații și probe care dovedesc în mod evident ilegalitățile.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata