Bărbat din Capitală condamnat la închisoare pentru descărcarea fișierelor cu pornografie infantilă

0

Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale anunță că un bărbat din Chișinău a fost condamnat la închisoare pentru 1001 fotografii și filmulețe descărcate din rețeaua „Torrent” care conțineau pornografie infantilă.

“Astfel, prin decizia Curții de Apel Chișinău, chișinăuianul de 32 de ani a fost condamnat la 8 luni închisoare, chiar dacă a păstrat doar 8 fișiere din totalul celor descărcate. Pedeapsa a fost dispusă de Curte după ce procurorul PCCOCS a contestat sentința inițială pronunțată de Judecătoriei Chișinău, sediul Buiucani, care a dispus suspendarea condiționată a pedepsei cu închisoarea pentru un termen de probațiune de un an.”, se precizează în comunicat.

Responsabilii spun că inițial acesta nu și-a recunoscut  vinovăția, sub presiunea probelor, în instanță acesta și-a recunoscut-o și, deci, a beneficiat de reducerea pedepsei.

“Autoritățile din Moldova au fost sesizate de Interpol, care a stabilit faptul că în aprilie-iunie 2020 bărbatul descărcase acele fotografii și filmulețe, cu reprezentări ale organelor sexuale ale copiilor, precum și cu copii implicaţi în activităţi sexuale. Mai mult, sub conducerea procurorului PCCOCS, ofițerii INI din cadrul Poliției, au descoperit că pe lângă fișierele descărcate (în 2 calculatoare, fiecare cu spațiu de stocare a câte un terrabait), bărbatul a accesat peste 3.700 adrese de pe internet cu scene pornografice infantile. “, se specifică în comunicat.

Decizia Curții este definitivă și executorie, iar inculpatul urmează să fie plasat în penitenciar.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata