Bunăstarea cetățenilor care vor fi selectați de Guvern să primească compensații pentru consumul de gaz va fi verificată minuțios

0

Bunăstarea cetățenilor care vor fi selectați de Guvern să primească compensații pentru consumul de gaz va fi verificată minuțios. Premierul Natalia Gavrilița a declarat că, începând cu sezonul rece următor, statul va susține doar persoanele care au nevoie de ajutor și doar pe cei cu venituri mici.

Șefa Guvernului a menționat că, potrivit noului mecanism ce va fi elaborat de Ministerul Muncii și Protecției Sociale, vor fi ”pașaportizate” toate gospodăriile care vor intra în acest sistem. De asemenea, va fi calculată și care este mărimea cheltuielilor pentru consumul de resurse energetice din totalul de cheltuieli pentru familie.
”În lunile de vară trebuie să ne pregătim și să elaborăm mecanisme adecvate pentru vulnerabilitatea energetică, care să ia în considerare consumul unei gospodării, unei familii, cât din acest consum revine cheltuielilor pentru energie și să aibă programe țintite de suport în așa fel ca resursele limitate ale statului să fie cheltuite cât mai eficient. Ministerul Muncii deja lucrează la un asemenea mecanism, el este unul complex pentru că necesită pașaportizarea gospodăriilor, necesită o înțelegere a ponderii cheltuielilor pentru energie în cheltuielile familiei. Luăm în considerație cele mai bune practici și vom veni cu mecanisme noi de țintire anume orientate pentru domeniul energetic”, a declarat premierul.
Ministrul Muncii și Protecției Sociale, Marcel Spătari, a anunțat anterior că Guvernul nu va mai compensa facturile la gaz pentru toți consumatorii, așa cum a fost în sezonul rece 2021-2022. Potrivit ministrului, specialiștii de la minister împreună cu experți străini lucrează acum asupra mecanismului de acordare a compensațiilor pentru consumul de electricitate, iar criteriile de eligibilitate a beneficiarilor vor fi asemănătoare cu cele de stabilire a ajutorului social.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata