Bunuri de 4,6 milioane de lei, sechestrate săptămâna trecută

0

Bunuri de peste 4,6 milioane de lei au fost sechestrate prin ordonanțele emise de Agenţia de recuperare a bunurilor infracționale (ARBI). Săptămâna trecută. Acestea urmează a fi autorizate de instanța de judecată.

Actualmente, ARBI are în examinare 158 de delegații, pe 120 de cauze penale, în privința a 257 de subiecți. De asemenea, Direcția generală asigurare operativă a efectuat șapte expertize judiciare, iar ofiţerii de urmărire penală ai CNA gestionează 330 de cauze penale.

Direcția legislație a recepționat 35 de proiecte de acte normative pentru expertizare și a remis autorilor 13 rapoarte de expertiză și 9 avize. Direcția analitică a efectuat 7 analize operaționale și a inițiat 6 noi, alte 46 de studii sunt în procedură.

Reprezentanții CNA au participat la ședințe de judecată, iar Direcția testarea integrității profesionale a eliberat 114 de caziere. Totodată, au mai fost desfășurate și patru activități de informare și sensibilizare cu privire la riscurile și consecințele implicării în acte de corupție. La linia națională anticorupție au fost recepționate 47 de apeluri, iar în penitenciare se află 13 persoane, arestate în dosarele CNA.

Spune ce crezi

Adresa de email nu va fi publicata